Books, Beauty & Stuff

04 iulie, 2014

Cartea saptamanii - Magia iubirii de Lisa Kleypas

Am postarea asta scrisa de ieri,  pentru ca fiind joi, aveam zi de carte, dar am zis ca o public de acasa si cand am ajuns nu aveam net. Am avut o zi proasta si mi-a luat cateva ore sa o scriu. O lasam si tot reveneam pana am reusit cu chiu cu vai sa o termin. 
Si ziua de azi a fost la fel de  aiurea asa ca nu am fost in stare de nimic,  dar daca tot am scris-o era pacat sa nu vi-o arat. Acum astept pareri! :)

Titlu engleza:  Again the magic (2004)
Gen: Historical romance
Aparitie: 2014
Pagini: 366
Editura: Miron
Traducere: Andreea Radu
Seria: Wallflowers -  Again in the Magic ( Magia iubirii ), Secrets of a Summer Night ( Secretul unei nopti de vara ), It Happened One Autumn ( S-a intamplat intr-o toamna ), Devin in Winter ( Diavolul in iarna ), Scandal in Spring ( Scandal in primavara ), A Wallflower Christmas
  
Hampshire, 1832
John McKenna era unul din servitorii de pe mosia contelui de Wescliff. Inca de cand a fost adus aici, la varsta de 8 ani, si-a petrecut timpul alaturi de Lady Aline Marsden, fata cea mare a contelui. Dar asta era atunci, cu zece ani in urma, cand ei inca se catarau prin copaci si se scaldau in rau, iar prietenia lor era inofensiva.
Altfel stateau acum lucrurile, Aline devenise o tanara frumoasa, cu trasaturi fine si perfect conturare. Pentru McKenna, ea  era cea mai frumoasa fata de pe pamantul lui Dumnezeu. Iar el nu era decat un servitor. 
Aline a fost crescuta in spiritul aristocratiei, la fel cum au fost si parintii ei. Lord si lady Wescliff preferau socializarea, fara a fi alaturi de cei trei copii, rezultatul unei casatorii de convenienta, fara sentimente. 
Si totusi, Aline nu il vedea pe McKenna ca pe un servitor si nici nu-l iubise vreodata ca pe un frate. Acest barbat inalt, chipes si trasaturi puternice, era jumatatea ei.
Dorindu-si sa fie in locul femeilor cu care el se vedea si declarandu-si dragostea pentru toata viata, era speriata ca el ar putea pleca.
McKenna o iubea la fel de mult, dar sentimentele intr-o astfel de situatie nu aveau ce sa caute. Incerca din rasputeri sa i se impotriveasca, dar frumusetea ei il dobora de fiecare data. 
Profitau de fiecare ocazie pentru o fi impreuna, dar intr-o zi totul se termina brusc. Tatal ei afla si este furios. O palma, vorbe dure si promisiunea ca il va distruge pe McKenna daca nu va parasi mosia in aceea noapte si sa nu se mai apropie de ea vreodata. Se pare ca Lordul avea o parere proasta despre femei in general, pentru el, onoarea unei femei  e mai putin valoroasa decat praful de pe dusumele”.

Pentru binele lui, in aceea seara, McKenna este izgonit cu vorbe pe care nu credea ca le va auzi vreodata de la fiinta iubita. Daca ea i-ar fi dat cea mai mica raza de speranta  ar fi gasit o cale pentru a se intoarce.
Pe Aline a durut-o sufletul si cu greu i-a putut spune, ca de fapt si-a batut joc de el. A vrut sa invete de la el, ceea ce va exersa mai tarziu  cu un alt barbat, un domn. Si in nici un caz nu ar avea cum sa iubeasca un nimeni. De atunci, Aline nu a mai fost aceeasi. Iar un incident produs in bucataria conacului, i-a schimbat si mai mult viata. Flacarile sunt de cele mai multe ori mistuitoare si fac distrugeri importante.

Doisprezece ani mai tarziu
Fratele ei, Marcus, acum Lord de Westcliff, primea oaspeti din America pentru care organiza importante petreceri de vanatoare. Nu semana deloc cu tatal sau, pentru el rangul nu era important
Livia, sora ei, era inchisa in ea. La moartea logodnicului acesteia, jurase ca nu va mai iubi vreodata un barbat.  Mai purta inca doliu si nu iesea in public. Pentru scandalul de atunci, usile catre evenimentele sociale ii era inchise. Inalta societate nu privea cu ochi buni  relatiile intime inainte de castorie, iar daca mai rezulta si o sarcina, era si mai rau. Nu conta ca pierduse la scurt timp sarcina.

Din  grupul  de americani sositi, privirea lui Aline este atrasa catre un barbat inalt. Nu ii putea distinge de la distanta trasaturile, dar „inima ii batu o data in plus, puternic si dureros. ” . McKenna.
Si da, acesta revenise, acum fiind un alt om. Un om de afaceri bogat, cu planuri de razbunare pentru cea care l-a facut sa sufere. Era aici impreuna cu prietenul si asociatul lui, domnul Shaw,  un important om de afaceri din America.   Din pacate, domnul Shaw nu avea doar reputatia de om muncitor ci si desfranat si betiv.

In aceea seara, un sarut redeschide trecutul, iar dorinta de razbunare se impleteste cu forta prezentului.   Dar pentru ca focul arde, nimic nu poate fi la fel.
Si tot in aceea seara, domnul Shaw valseaza cu Livia, fara sa stie cine este aceasta. Nu era o femeie extraordinar de frumoasa, dar avea ceva ce nu mai vazuse la nimeni altcineva.
Isi va duce oare McKenna, planul de razbunare la capat? Cum crede ca o va putea face sa sufere pe Aline? De ce accidentul din bucatarie i-a schimbat si mai mult viatra lui Alie? Va putea oare Livia sa treaca peste trecut? Toate astea le aflati doar daca veti citi cartea. J

Nota personala: Imi plac povestile care pleaca de la o dragoste interzisa. Citesc cu inima stransa despre tristetea si deznadejdea personajelor si ma astept ca finalul sa fie unul fericit. Framantarile celor implicati palesc in fata entuziasmului, atunci cand totul se rezolva. Nu va spun insa daca si in aceasta carte se intampla astfel.

Pentru ca nu am mai citit de mult ceva scris de acesta autoare, m-am delectat cu Magia iubirii si isi merita clar locul in biblioteca mea.  Nu este o carte complexa, dar a reusit sa ma cucereasca. Candva in viitor mi-ar placea sa o  recitesc. 

Nota: 9.5 /10

Later edit: A postat si Gabriela pentru aceasta saptamana asa ca va invit sa-i faceti neaparat o vizita: paginidezisinoapte

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Subscribe Via Email
Un produs Blogger.