Titlu
oficial: Seduction
(1990)
Gen: Historical
romantic suspence
Aparitie: 2012
Pagini: 375
Traducere: Ecaterina
Ramboi
Julian
Richard Sinclair, conte de Ravenwood, este uimit cand i se refuza cererea in
casatorie. Din punctul de vedere al bunicului, Sophy Dorring citise prea multe
carti nepotrivite pentru o lady.
Julian
stia ca era o partida buna pentru Sophy. Chiar daca era din familie buna,
traise la tara si nu arata cine stie ce. Casatoria cu el era mana cereasca
pentru ea si bunicii care o crescusera, dar atunci de ce l-a refuzat? Si nu a
avut nici macar bunul simt de a-i spune asta personal.
Pentru
ca inainte a fost casatorit cu o femeie rea si care l-a inselat de nenumarate
ori, Sophy i se parea foarte potrivita ca viitoare sotie. Nu era genul care sa
atraga barbati, nu stia sa flirteze si nu reusea sa minta pentru ca i se
citea imediat pe fata, iar in permanenta ceva era in neregula la ea, ori un tiv
rupt, ori o pana ce statea sa cada. Totusi nu era chiar atat de urata
incat sarcina de a se culca cu ea sa fie o corvoada. Avea nevoie de un
mostenitor si daca ar fi recunoasca, Sophy chiar avea niste ochi minunati. Ei
bine nu era dupa ea, aceasta casatorie va avea loc. Iar smaraldele familiei vor arata minunat la gatul ei, daca le gasea bineinteles pestru ca disparusera in noaptea cand fosta sotie murise.
Si
Sophy avea de gand sa ii accepte cererea, dar asta doar in conditiile
ei. Nu ii era frica de el chiar daca i se spunea Diavolul si i s-a dus
vestea pentru temperamentului aprig, iar multi spuneau ca si-a ucis sotia. La moartea acesteia si-a dorit sa-l consoleze, fiind indragostita de el
inca de la optesprezece ani.
Atunci
cand se intoarce de la batrana Bess care o invatase tainele vindecatoare ale
plantelor, nu este mirata sa dea peste Ravenwood.
Si
surpriza, “negocierea” se dovedeste a fi fructuoasa in ciuda conditiilor impuse
de ea: fara amante, nu o va forta sa devina intimi pentru o perioada de 3 luni,
timp in care se vor cunoaste mai bine, va locui cu el la Londra, fara sa o
trimita singura la tara si va citi orice carti va dori ea.
Astfel,
la Londra, Sophy putea incepe cautarile barbatului care i-a distrus sora. Amelie
a fost indragostita, dar nu a vorbit niciodata despre el. A ajuns in schimb la
sinucidere, lasand in urma un inel negru ce i-a apartinut acelui barbat.
Julian
era convins ca noua lui sotie nu ii va putea rezista farmecelor, pentru ca
targul presupunea sa nu o forteze spre intimidate, dar nu spunea nimic de
seductie. La una din tentativele lui cand decide ca nu mai poate astepta dupa
ea, rezultatul este cam… cu prea mult sange. Asta pentru ca il adoarme
punandu-i ceva in ceai si pregateste un alt decot, dar nestiind cat trebuie sa
puna pe cearceaf, ii scapa o cantitate mai mare de sange fals si pana la urma
toarna toata cantitatea. A doua zi Julian este terminat gandindu-se la mica lui
sotie si la cat rau i-a facut. Nu isi amintea nimc, dar a pus asta pe baza
vinului baut.
In
schimb atunci cand Sophy nemaisuportand vina, ii spune adevarul, obtine un
Julian furios ce o trimite inapoi la tara, dar nu pentru mult timp pentru ca se
intoarce imediat spasita si dispusa sa o ia de la capat cu casnicia lor.
Discutiile
cele mai importante din cluburi la aceea perioada erau legate de infamele Memorii ale
unei demomondena, dar nu una oarecare ci regina curtezanelor din Londra,
Charlotte Featherstone. I-au trecut prin pat multi barbati de rang inalt, iar
acum obtinea multi bani de pe urma acestora. Contra unor sume, nu apareau toti
in Memorii, dar cei care nu aveau de gand sa se lase santajati puteau sa
fie siguri ca nu vor fi trecuti cu vederea. Detaliile prezentate fiind
realiste, dar de cele mai multe ori deloc magulitoare.
Sophy este luata sub aripa protectoare a matusii lui Julian, Lady Frances Sinclair, si buna ei
prietena Harriette Rattenbury. Cele doua aveau un club din care faceau parte doamne
intelectuale. Aici le cunoste pe Anne
Silverthone si Jane Morland cu care se imprieteneste.
In
societate Sophy a facut furori. Doamnele alta data perfect aranjate ii
copiau tinutele, iar fiecare seara ii era ocupata cu cate o iesire.
Barbatii roiau in jurul ei, in mod special Waycott, unul din cei cu care a fost
Julian inselat de fosta sotie.
In
rest toate bune si frumoase, casnicia lor intrase pe un fagas normal, asta pana cand Sophy primeste de la Charlotte Featherstone, o scrisoare prin care i se cere suma de doua sute de lire, iar in
schimb numele si scrisorile de dragoste primite de la Julian nu vor fi
publicate.
Pe
Sophy nu o deranja aceasta relatie ce a avut loc in trecut, ci faptul ca
Julian i-a scris scrisori de dragoste unei curtezane, iar ei care il iubea nu
i-a facut nici macar curte, casatoria lor fiind discutata atunci ca o
afacere. Ce avea de facut in situatia asta? Ce ar fi facut Julian daca situatia
ar fi fost invers? Duelul era singura solutie Si iata-le pe Sophy si Charlotte
Featherstone, in zorii zilei pe campul unde se petreceau de obicei duelurile.
Sophy nu a fost ea insasi toata seara, se temea pentru viata ei, dar nu
putea da inapoi, era o chestiune de onoare. Plecase pe ascuns luand si
pistoalele lui Julian, iar Anne imbracata in baiat le era secund. Cine va muri
in aceasta dimineata? Cine era barbatul din cauza caruia sora lui Sophy s-a
sinucis si de ce? Ce s-a intamplat cu smaraldele familiei?
Nota personala: Actiunea nu se termina aici, de
fapt cu aceasta situatie incepe partea mai interesanta si periculoasa, existand
o legatura cu un club unde se faceau ceremonii oculte pentru a controla anumiti
demoni. Nu va faceti griji, nu este nimic horror, tocmai ca poate ar fi trebuit
mai dezvoltata aceasta parte.
Pana la un anumit punct am avut
impresia ca autoarea a iesit din propriul stil si voi gasi doar o poveste
de iubire clasica. M-am inselat bineinteles.
Intre Sophy si Julian s-au
intamplate multe, dialogurile lor fiind delicios de amuzante. Ea, ca si
personaj feminin a avut un farmec aparte, era diferita de alte femei,
lucru care l-a si atras pe Julian. Mi-a placut ideea ei de a face dragoste, pentru
ca doar oamenii indragostiti faceau dragoste. A fost genial momentul cand
sincera ca un copil il intreaba daca o iubeste, din moment ce dorea sa faca
dragoste cu ea :D
Julian a dat dovada de
sensibilitate in multe randuri, a fost un barbat atent, de care mi-a cam fost
mila pentru ceea ce i-a facut fosta sotie. :D
Inca de cand a aparut in scena,
l-am banuit pe cel vinovat de moartea surorii lui Sophy si de asemenea mi-am
pus o intrebare asupra prieteniei dintre Lady Frances Sinclair si Harriette
Rattenbury, pana ca prima dintre ele sa sa fie bolnava. Au fost doua
personaje frumoase si nu m-ar fi deranjat daca le-as fi gasit implicate de mai
multe ori.
Vreau sa punctez coperta pe
care o consider reusita si foarte potrivita cu povestea noastra, dar nu pot sa
nu comentez traducerea titlului care nu are nici o legatura.
Nu este cea mai buna carte a
autoarei, dar are acel ceva care mie mi-a placut la nebunie. Poate din cauza
lui, poate din cauza ei, cine stie.
Nota: 9.7
/ 10
Bravo!
RăspundețiȘtergere